mi-am dat seama cat de mizerabila e lumea in care traim si cat de caustica sunt. mi-am dat seama cat de prosti sunt oamenii si cat de ingusti sunt, cat de dispusi sunt sa urmeze orbeste o chestie zisa de parinti si de grown-ups. e bine sa asculti de parinti, dar dupa 20 de ani ar fi recomandat sa filtrezi tu singurel informatia. sunt atat de blazata de tot ce ma inconjoara, de toti care cred ca gata ei ma cunosc si ca parerile mele nu sunt ok chiar daca eu sunt prima care afirm ca subiectivismul este punctul meu forte. de ce dracu aveti impresia ca pentru toti e valabila o singura reteta si ca aia implicit da roade pentru toata lumea.
flash-news suntem toti niste omuleti foarte diferiti. asta automat inseamna ca ceea ce mie mi se aplica nu ti se aplica si tie, inseamna ca nu e neaparat gresit, ca nu accept sa fiu catalogata drept obtuza pentru ca refuz niste chestii care mie mi se par complet idioate. mai inseamna ca eu am niste pareri ale mele si mai inseamna ca spre deosebire de foooarte multi oameni eu pot sa incheg o conversatie in contradictoriu si sa am si argumente (god i miss you curly)… mai inseamna ca pana acum catva timp nu ma enervau discutiile astea, dar acum mi-au ajuns la os si ma satura complet.
i never liked people…. adica de fapt mi-au placut dar putini si in cantitati mici… am avut doar 2 “best-friends” carora le-am zis totul… unul acum foarte mult timp si unul care inca “persista” si asta din urma persista doar din simplul fapt ca he gets me in a way that no one else does si ca ma sustine moral neconditionat indiferent de cat de vaca sunt eu… nu de alta dar si el e la fel. in rest exista doar foarte multi oameni care cred ca ma cunosc si isi permit sa ma judece. ei bine veti avea un mic soc pentru ca my mood swings too fast for you.
ah da si poate sunt o persoana care isi apara principiile cu prea mare tarie si poate nu mi se pare nici normal sa asist la campania psd-ista infecta la anumite seminarii la facultate. este absolut interzis sa faci asa ceva. dar pentru ca suntem intr-o tara de vaci cu ochelari de cal chestiile astea trec fara a li se acorda prea multa atentie si sunt considerate drept firesti. nu sunt. ideile mele poate depasesc umpic limita rationala dar candidatii rosii ar fi trebuiti impuscati odata cu ceausescu… ei inca persista si respira spre nefericirea mea. continua sa cumpere voturi cu kilograme de faina si malai, cu paturi si hainute, continua sa fie sprijinati de niste pensionari mult prea numerosi pentru o tara atat de lipsita de coloana vertebrala ca romania. continua sa dicteze voturi prin intreprinderi si voteaza mama tata si copii aceeasi chestie. daca as avea un parinte suficient de prost incat sa se preteze la asa ceva aici ar interveni filtrul propriu al creierasului meu…
e unul din momentele in care m-as ascunde in casa vreo 20 de ani cu riscul de a rata tot ce e in jurul meu, avand drept unic scop faptul de a fugi de tot ce ma inconjoara… im so tired…
Posts Tagged ‘eu’
i’m back…kindof
haos…
viata mea este as usual un haos organizat in limite decente. cand am timp de unele, n-am timp de altele. ma implic 100% in ceva si neglijez orice alt aspect al existentei umane. uit pur si simplu… uit de oameni, uit de mine, uit…
si totusi e una din perioadele mele de antisocialitate maxima, desi nu este atat de evident ca in alte dati. traiesc cu impresia clara ca imi este sortit luna asta sa dau peste toti cretinii pamantului… peste toate masinile de la scolile de soferi… peste toate blondele proaste carora le-a luat taticu bemve…peste oamenii care se pricep la fotbal, agricultura, irigatii, educatie si care sunt gata-gata sa iti dea sfaturi legate de economie sau sfaturi legate despre cum ar trebui sa ne comportam pe durata crizei economice… ce mai… toti talentatii pamantului.
mai exista si categoria aparte de lingai… aka (as fi tentata sa zic aia care stau in prima banca la cursuri, dar si eu fac asta pentru ca in spate sunt tentata sa ma ocup cu alte indeletniciri si nu sunt atenta)… deci aka aia care vad in profesori niste zei coborati direct de pe muntele olimp… :)) sfat: get a life… 😀 dar de obicei o mare parte din aia din prima categorie intra si in a 2-a… so fuck it…
si totusi in haosul meu exista niste chestii atat de bine stabilite si atat de clare si de logice incat de cele mai multe ori ma trezesc zambind dandu-mi si eu seama de cat de clare sunt… si chiar daca sunt grumpy incerc sa ma bucur de chestiile marunte… stiu ca pare paradoxal…
ei si daca sunt grumpy ce… uneori i think im funny cand incep eu sa imi vars naduful si sa comentez… adica pe scurt… ca pe orice copil retard, pe mine ma amuza comentariile mele… in ce hal am ajuns nu? :))) si acum sincer cum sa nu devii grumpy cand pleci de acasa si e soare si frumos si adie un vanticel simpatic si brusc ajungi la destinatie si vezi k s-a innorat..? sau cum sa nu fii grumpy cand vezi k cei mai nepriceputi si mai lipsiti de experienta in privinta unei chestii se dau profeti si incep acolo sa bata campii cu gratie? … maybe i am chaos itself but i know i rock :))
mos craciun
am aflat pe la 8 ani ca nu exista si nu pot sa zic ca am suferit prea tare… a fost amuzant cand eram mica sa vina mos craciun ( care mai tarziu am aflat ca era un prieten de familie care se imbraca la vecini si avea bomboane cu arahide in gura ca sa nu ma prind cine e) in fine era dragut desi primeam haine mereu si eu vroiam jucarii. dupa cum ziceam… pe la 8 ani am prins-o pe mama cand punea ciocolatele in ghete de mos nicolae si am aflat si ca mos craciun e tot mama… trist … au trecut anii si nu mai primeam haine spre tristetea mea… :))
eh si am ajuns la 20 si ceva de ani si vine craciunu… si aproape pot sa zic ca exista mos craciun… 😀
numaratoare inversa
ieri dimineata citeam un entry de pe blogul cuiva drag mie care mi-a adus un zambet mare mare pe buze… asa ca incepand de azi incepe o mica numaratoare inversa 😀
o sa vad mizeria din ochiu meu, cand o sa vezi tu barna din al tau
sunt prima persoana care recunoaste ca nu sunt normala, ca sunt rautacioasa, afurisita, sarita de pe fix, ca am o gramada de idei si opinii pe care nu mi le schimba nimeni, ca sunt artagoasa si ca am o placere nebuna sa intep oamenii care nu imi plac…
cand cineva ajunge in punctul in care m-a calcat pe coada cu greu scapa ochiului meu si la fel de greu imi mai intra in voie. cu toate astea am decis ca nu o sa mai imi exprim atat de deschis aversiunile fata de anumite animale din ograda bucuresteana. dar ce sa-i faci ca nu pot… cand vad egoismul, aerul de superioritate si de atotputernicie la modul ca voi muritorii de rand nu imi puteti ajunge la nas ma revolt… adica pizda matii de prost n-ai inteles pana acum ca singura persoana care poate face asta sunt eu??? (glumesc la partea cu doar eu pot sa fac asta, nu si la aia cu pizda matii de prost 🙂 ) asa… ziceam ca ma revolt cand vad oameni egoisti cu chestii minore si care au impresia ca daca iti sufla nu stiu ce la un test sunt mult mai destepti decat nu stiu cine… ma scuzi pisi, dar daca mamicutza ta nu te-a invatat inteligenta presupune alte chestii si nu se masoara in note. mai mult de atat, un om destept e unul modest care impartaseste din inteligenta lui si celor din jur din simplul motiv ca intelignta nu se masoara in note si pentru ca daca stii sa faci nu stiu ce conexiuni sau alte vrajeli de genu asta nu inseamna ca esti neaparat destept.
acestea fiind spuse… poate esti tu destept… nu contest asta, dar esti si foarte prost crescut
v-am pupat… 🙂
beautiful stranger….
traiesc deci exist, scriu deci exist… aberez deci exist, ador sa alerg noaptea pe pajistile din mintea mea, pline de buburuze, in locul unde nu ploua niciodata si unde miroase a mare mereu. imi place sa imi savurez momentul de coffee time insotit de o tigare cancerigena, sa imi fac planuri, sa ma trezesc dimineata si sa imi deschid sifonierul si sa miroasa a premier jour si sa ma uit si sa imi zic ca nu stiu cu ce ma imbrac. si sunt zile cand toate astea sunt intoarse pe dos. asta e secretul si misterul, asta e straina care a batut la usa ta si n-ai vrut sa raspunzi. si dupa aia te-ai intors ca un catelus si ai dat telefoane si nimeni nu raspundea. poate nu te-a vrut inapoi, poate mai trebuie sa insisti. a refuzat sa iasa intr-o noapte de sambata seara cu tine… si a doua zi zicea ea ca vrea sa iasa . cine e tipa asta? de unde a aparut, de ce e plina de contradictii si de mistere. de ce azi e innebunita dupa rosu si maine dupa verde si peste cateva zile it’s all black… de unde atata mister si de ce atata pasiune pentru nimicurile celorlalti. de ce i se par interesante chestiile pe care tu nu le apreciezi si chestiile esentiale sunt niste clisee lipsite de importanta. unde a plecat acum? cand se intoarce? cine conteaza cu adevarat in lumea ei in care nimeni nu pare de neinlocuit? cine e tipul despre care vorbeste cu drag? exista sau e doar o fabulatie a mintii ei ravasite si incalcite?
de unde atatea dileme si intrebari?
si atunci m-am pierdut intre versuri… exact cand ma gandeam ca nu a ramas nimic de zis… ca toate chestiile pe care le-am zis si le voi mai zice sunt atat de simple incat n-ar putea sa conteze pentru viata nimanui, nici macar pentru a mea. de cele mai multe ori cuvintele mi se imbulzesc in degete si vor sa iasa, dar nu stiu in ce ordine ar putea sa se strecoare ca sa aiba un sens… asa ca de cele mai multe ori nu au. asa sunt eu un mic haos ordonat de niste reguli stiute doar de mine si care au logica pentru 2 maxim 3 oameni care sunt aproape la fel. aia sunt aia care conteaza. aia sunt cei care stiu ca daca rad nu sunt neaparat vesela, daca plang nu inseamna neaparat ca m-am intristat ci poate la fel de bine sa insemne ca ma prefac. sunt oamenii aia care stiu ca nu o sa recurg la nici o strategie ca sa obtin ceva de la ei. sunt oamenii aia pe care ii port undeva in suflet… nu neaparat intr-un coltisor… cred ca sunt undeva central… pentru ca sunt niste oameni frumosi sau asa ii vad eu. sunt si ei niste straini frumosi pentru unii, niste oameni pentru altii si pentru mine sunt EI. nu au nevoie de descrieri… si ei sunt purtati de muzica si nu de cuvinte, sunt purtati de taceri si nu de cuvinte. restu sunt elemente ajutatoare pentru a sustine relatii care sunt lipsite de vreo importanta covarsitoare.
merita?
de fiecare data cand decid eu sa ma razbun pe univers pentru oamenii de cacat peste care dau, am talentul sa ii indepartez pe multi si sa ma inconjor cu oameni si cu relatii superficiale. astea nu necesita implicare emotionala, nu necesita prea mult sentiment, nu necesita probleme si griji, nu iti plange nimeni pe umar si nu simti nevoia sa plangi pe umarul nimanui.
cu toate astea, cateodata, seara cand nu am somn si imi privesc deja celebrele stelute de deasupra patului imi dau seama ca imi e dor de anumiti oameni, indiferent de ce s-a intamplat intre noi… ca unele relatii s-au pierdut tocmai pentru ca am incetat sa mai alerg dupa putinul sau multul lucru bun pe care il vedeam in ei, de obicei din cauza unor evenimente nedorite. am pierdut oameni din cauza situatiilor nefavorabile sau din cauza neseriozitatii sau pur si simplu pentru ca in orice fel de relatie tre sa mai si primesti. nu m-am schimbat eu, adica m-oi fi schimbat… dar in momentul in care tu nu aduci nimic eu o sa imi iau jucariile si o sa plec. nu mai incerc de mult marea cu degetul… am incercat-o de 2-3 ori cu aceeasi persoana si cu pers diferite si mie nu imi plac suisurile si coborasurile, nu tot timpu. sunt distractive cateodata, dar nu in momentul in care tu iti pui sentimentele pe masa.
cu toate astea sunt momente in care te simti singur… e adevarat ce se spune ca uneori te simti mai singur intr-o multime decat te simti cand esti singur acasa… nu singur la modul de lipsa de comuniune de idei sau ca nu e suficient de distractiv, ci pur si simplu iti doresti sa vb cu cineva si nu stii cu cine. pe scurt nu exista nici o relatie de nici un fel mai importanta decat relatiile cu ceilalti. sunt toate la fel si atunci iti dai seama ca poate te-ai plafonat intr-un ocean de nimicuri si tre sa schimbi ceva. intrebarea e: ce anume? merita?
merry mood
mie nu imi place iarna, nu imi plac sarbatorile, nu imi place craciunu… mi se pare o scuza jalnica in care oamenii se vad in familie numai pentru ca asa trebuie, nu pentru ca asa simt. nu ma refer aici la parinti si chestii de genu asta, ma refer la reuniunile alea plictisitoare cu tot familionul… in care toti stau la masa si baga in ei ca porcii. anu asta spre deosebire de alti ani, chiar astept cu oarecare interes craciunul si am intrat in atmosfera aia de sarbatori. cred ca are legatura cu faptul ca nu tre sa zambesc dragut anu asta si nu tre sa vorbesc cu oameni care imi displac. sunt prima persoana care recunoaste ca nu imi plac rudele mele, nu sunt ipocrita… eu stiu ca nu imi nplac, ele stiu ca nu le plac.. it’s all cristal clear. si anu asta nu tre sa le vad. happy happy joy joy. deci anu asta astept cu nerabdare craciunu. ah da si mai are legatura si cu faptul ca anu asta nu sunt gazda.. alta chestie care nu imi place sa o fac. de fiecare data ma simt datoare sa ma agit ca un pepsi pentru ca asa se face si pentru ca tre sa se simta toti bine.. si eu dupa aia sunt lesinata. ma rog trecand peste asta… anu asta o sa vad marea iarna si cum eu iubesc marea cred ca asta e un plus mare pentru craciun in general :))
ceea ce e naspa e ca de obicei cand eu sunt entuziasmata de ceva, cum ar fi acum ca vad si muntele si marea in 2 saptamani devine un mare caca 😀 asa ca…wish me luck with my merry mood
😀
va pup, am fugit…
cam asa sunt eu acum. e perioada in care ma agit ca un pepsi si ma implic si fac chestii, de multe ori degeaba… corectez… de cele mai multe ori… pe scurt a inceput perioada de examene partiale si im freaking out as usual. cine ma cunoaste stia asta. asa ca ma bucur de clipe scurte cu cei dragi care sunt in zona si nostalgii cu aia care nu sunt.. asta e perioada in care mi-as dori o zi de 48 de ore si un creier de 3 ori mai mare decat al meu.. poate asa nu m-as mai oftica si nu mi-as mai baga picioarele din 5 in 5 minute, nu as mai injura ca un sofer de tir si nu m-as mai vaita…
viata se scurge totusi linistita in comparatie cu agitatia mea si pe cat pt de mult n-o las sa treaca pe langa… incerc sa ma bucur de tot si am reusit performanta sa implinesc aproape o luna fara sa mai fiu afectata de magariile celorlalti, deci planul meu functioneaza si ma bucur de oameni fara sa ma mai crizez, cel putin de aia care sunt in acelasi zip code cu mine. imi fac mea culpa ca nu am reusit sa mentin relatiile cu toata lumea, dar chiar nu am avut timp. stiu ca suna lame, dar asta e… se stie ca pentru mine prioritatile mele ma privesc in primul rand pe mine, si dupa aia sunt si cativa omuleti haiosi, putini la numar…
daca tot ma mandresc de performantele mele in ceea ce priveste anti-masochismul, am reusit sa scot din peisaj singura persoana care ocazional imi dadea starea de nesatisfactie si nereusita si cred ca de-aia lumea mea e mai roz.. (warm and fuzzy?! :)) )
va doresc o saptamana plina de impliniri profesionale (adica mie imi doresc)
special needs….
dupa ce saptamana trecuta am descoperit cheia la secretele universului si am ierarhizat prietenii si am decis ca unii nu sunt aseara a venit randu unu scurt moment de panica in momentul in care am realizat ca mi-e dor si ca anumiti oameni creeaza dependenta si a fost destul de ciudat, mai ales ca renuntasem sa am atata incredere in oameni incat sa devina parte definita a vietii mele undeva prin clasa a 10-a cand am suferit o mare deziluzie. mama ce emo suna asta. dar asa e.nu am mai acordat nimanui atata incredere incat sa ii zic ce cred si ce simt indiferent de om. am hotarat eu atunci ca momentul in care te implici cu o proportie mai mare de 80% in orice, e o chestie sortita esecului si unei doze de suferinta dupa. si de atunci am inceput sa traiesc safe din punctu asta de vedere. bineinteles ca au mai existat dezamagiri dar nu atat de profunde. nu ma mai atingeau atat de tare incat sa sufar. si atunci a iesit soarele pe strada mea, and it was just sunshine baby….
asa, si ziceam ca aseara am avut momentul meu de panica in care mi-am dat seama ca imi pasa si ca mi-e dor de chestii si ca in mod surprinzator nici unu din noi nu a dat-o in bara in modu lui caracteristic pana acum si ca it’s all good.. si e o chestie ciudata,mai ales ca unii oameni au un talent incredibil sa distruga orice lucru bun care li se intampla, indiferent de ce obstacole au de depasit pentru a face asta, dar nah… sunt incapatanati si se lupta pentru atingerea idealului, sunt auto-distructivi. (da, ma numar printre ei… ) fie ca imi propun sa indepartez pe cineva, sau ca ma sperii si fug mancand pamantul cand vad ca lucrurile sunt stabile (in orice fel de relatie), fie ca incep sa fac glume cretine. cert e ca asa sunt si aparent mai sunt oameni care fac la fel, da’ acum pare altfel in mod surprinzator( asta nu inseamna ca tre sa faci asta daca am zis eu ca e bine, just to prove a point)… acum ca am zis asta probabil o sa se duca totul dracului, dar what the fuck… tre sa crestem si noi la un moment dat sa nu mai fim atat de imaturi in ceea ce priveste relationarea cu alti oameni si eu zic ca pentru mine asta e un pas inainte…
nu ma apuc aici sa dau nume, prenume, data de nastere, inaltime, greutate, culoarea parului sau a ochilor si nici semne distinctive, ca nu suntem la politie, dar banuiesc ca persoana aia oricum o sa se simta acum… ca e o descriere mult prea amanuntita si prea personala… si chestii pe care le stie…
acestea fiind zise, va urez un week-end smecher si nu faceti abuzuri 🙂
iubiri, placeri, orori 
