afterglow

ce faci cand simti ca pierzi controlul? cand simti ca te aflii intr-un colaj sau mai bine zis cand pozele se deruleaza rapid si parca formeaza un film, un film care totusi pare ca se deruleaza sacadat. ici colo mai apare cate o poza prost developata… i am losing it… losing touch with reality… si acum ce fac? unde fug? unde ma ascund.. sincer nu am chef sa fac ceva special. momentan nu am chef sa imi rezolv problemele, nu am chef sa fac nimic si totusi poate ar trebui sa fac ceva.. i feel it would be the right thing to do..
da’ cine spune ca e ceva right to do? adica e un ‘bs’ nu sunt chestii corecte si gresite in cazul asta.. sunt chestii pe care trebuie sa le faci pentru ca simti, dar totusi parca nu vrei sa le faci, nu acum. de ce sa le fac acum? o sa le fac cand vreau eu. acum vreau sa ma ascund.. acum vreau sa traiesc in pielea altcuiva, sa fiu un personaj dintr-o carte, sa fiu o eroina dintr-un serial tv prost, d-aia care are drept principala problema faptu’ ca i s-a rupt o unghie. cool, huh?
i need simple, simple like a+b=a+b reciproc adevarat. vreau sa stau si sa pice para malaiata in gura lu’ natafleata…

‘touch me and i will follow,
in your afterglow
heal me from all this sorrow
as i will let you go
i will find my way
i will sacrifice
now i’m living
in you afterglow’

Advertisements

Draga Mos Craciun,

Stiu ca anul asta n-am fost cel mai cuminte copil dar am fost destul de cuminte incat sa te rog sa imi lasi sub brad bilete pentru concertele Eric Clapton, Metallica si ACDC de anul viitor de la bucuresti…
Iti multumesc anticipat,
jo

i’m back…kindof

mi-am dat seama cat de mizerabila e lumea in care traim si cat de caustica sunt. mi-am dat seama cat de prosti sunt oamenii si cat de ingusti sunt, cat de dispusi sunt sa urmeze orbeste o chestie zisa de parinti si de grown-ups. e bine sa asculti de parinti, dar dupa 20 de ani ar fi recomandat sa filtrezi tu singurel informatia. sunt atat de blazata de tot ce ma inconjoara, de toti care cred ca gata ei ma cunosc si ca parerile mele nu sunt ok chiar daca eu sunt prima care afirm ca subiectivismul este punctul meu forte. de ce dracu aveti impresia ca pentru toti e valabila o singura reteta si ca aia implicit da roade pentru toata lumea.
flash-news suntem toti niste omuleti foarte diferiti. asta automat inseamna ca ceea ce mie mi se aplica nu ti se aplica si tie, inseamna ca nu e neaparat gresit, ca nu accept sa fiu catalogata drept obtuza pentru ca refuz niste chestii care mie mi se par complet idioate. mai inseamna ca eu am niste pareri ale mele si mai inseamna ca spre deosebire de foooarte multi oameni eu pot sa incheg o conversatie in contradictoriu si sa am si argumente (god i miss you curly)… mai inseamna ca pana acum catva timp nu ma enervau discutiile astea, dar acum mi-au ajuns la os si ma satura complet.
i never liked people…. adica de fapt mi-au placut dar putini si in cantitati mici… am avut doar 2 “best-friends” carora le-am zis totul… unul acum foarte mult timp si unul care inca “persista” si asta din urma persista doar din simplul fapt ca he gets me in a way that no one else does si ca ma sustine moral neconditionat indiferent de cat de vaca sunt eu… nu de alta dar si el e la fel. in rest exista doar foarte multi oameni care cred ca ma cunosc si isi permit sa ma judece. ei bine veti avea un mic soc pentru ca my mood swings too fast for you.
ah da si poate sunt o persoana care isi apara principiile cu prea mare tarie si poate nu mi se pare nici normal sa asist la campania psd-ista infecta la anumite seminarii la facultate. este absolut interzis sa faci asa ceva. dar pentru ca suntem intr-o tara de vaci cu ochelari de cal chestiile astea trec fara a li se acorda prea multa atentie si sunt considerate drept firesti. nu sunt. ideile mele poate depasesc umpic limita rationala dar candidatii rosii ar fi trebuiti impuscati odata cu ceausescu… ei inca persista si respira spre nefericirea mea. continua sa cumpere voturi cu kilograme de faina si malai, cu paturi si hainute, continua sa fie sprijinati de niste pensionari mult prea numerosi pentru o tara atat de lipsita de coloana vertebrala ca romania. continua sa dicteze voturi prin intreprinderi si voteaza mama tata si copii aceeasi chestie. daca as avea un parinte suficient de prost incat sa se preteze la asa ceva aici ar interveni filtrul propriu al creierasului meu…
e unul din momentele in care m-as ascunde in casa vreo 20 de ani cu riscul de a rata tot ce e in jurul meu, avand drept unic scop faptul de a fugi de tot ce ma inconjoara… im so tired…

sila…

uneori nici nu apuci sa scoti nasul de sub patura dimineata si te loveste. o sila si o scarba de nedescris. sila fata de ce oferi si nu primesti, sila fata de lipsa de corectitudine, sila pentru ca viata de cele mai multe ori nu e dreapta, sila fata de oameni si atitudini. sila in toata splendoarea ei. si sila mea da nastere unei dorinte de a face ca lucrurile sa fie chit. and i start working on that. sila mea se naste din sentimentul ca uneori nu sunt apreciata pentru ceea ce sunt si uite asa apar micii monstruleti pe care nu vreau si nu pot sa ii opresc. si monstruletii aia se fac mari si devasteaza totul in calea lor intr-un timp foarte scurt. hope you know how to handle them

i don’t wanna miss a thing


am avut niste zile foarte foarte ciudate si mi-am adus aminte cum e sa treci de la agonie la extaz si asa mai departe si cum e sa simti cum ti se farama lumea sub picioare si dupa aia sa explodezi ca un artificiu… it always makes me feel alive chiar daca uneori totul pare transformat in scrum.
nici viteza si agitatia parca nu te mai salveaza si nici masinile care trec vajaind pe langa tine cu farurile aprinse si cu stopurile lor de un rosu incandescent. parca timpul s-a oprit in loc si clipa s-a dilatat in asa hal incat ajungi sa te simti blocat intre 2 vieti care nu iti apartin. parca nici macar linistea care urmeaza acum nu ma satisface.. ma intristeaza oarecum. ma simt golita si pustie.. se pare ca viteza si agitatia in jurul meu ma pastreaza in viata chiar daca uneori ma doboara. it’s a weird life, mine a mean…
si ma simt mai straina de toate lucrurile la care am aspirat vreodata decat m-am simtit vreodata. par niste chestii atat de neinteresante si de plictisitoare, iar eu ma simt mai rupta de restul lumii ca niciodata. mi se pare ca orice chestie pe care as putea sa o realizez este mult prea lipsita de maretie si de glorie, asta in opozitie cu ce mi-am dorit de cand eram de-o schioapa. i want to do great things dar oamenii pe care ii intalnesc ma dezgusta intr-un mod profund.
ma fac sa imi dau seama cat de mic esti si ca pe masura ce inaintezi te dezumanizezi si totodata te blazezi. imi dau seama cat de mult se promoveaza non-valorile si cat de lipsiti de principii sunt anumiti oameni. ii vad cum se tarasc in noroi si cum ii trag pe cei dragi mie alaturi de ei desi si respectivii ii iubesc. este o priveliste grotesca. si ma simt neputincioasa. nu te poti lupta cu morile de vant si privelistea ce se infatiseaza inaintea ochilor mei pare desprinsa din apocalipsa. totul se naruie, totul se darama si ma vad fortata sa renunt, nu ii poti salva pe toti si ciudat e ca ei nici macar nu incearca sa ma salveze pe mine. and i know im not perfect asa ca am si eu la randul meu nevoie sa fiu salvata. se pare ca nu sunt o persoana worth to be saved 😛
think about all of that and try to make the ones near you better
good night,
jo

neputinta

oricat de liberi suntem in gandire se pare ca nu putem nici macar sa trecem peste niste chestii pe care noi le facem in momentul in care vedem aceleasi “apucaturi” la alti oameni. pur si simplu e un soc. ne blocheaza, ne incetoseaza gandirea si oricat de mult incercam reactia este una neasteptata si dupa aia vine partea grea.. sa acceptam si dupa aia sa reparam raul facut. sa stergem cu buretele… uneori pur si simplu nu suntem pregatiti pentru sinceritate 100% si facem mai mult rau decat bine… sinceritatea este o chestie laudabila si greu de facut, dar numai in momentul in care avem sanse de succes, daca nu este o stanca in mijlocul oceanului pe care nu o putem evita. crash-boom-bang.

Traim in Romania

pe principiul de ce am incerca sa schimbam ceva voi povesti ceva trist si care pe mine m-a dezgustat profund. bunicului meu i-a fost rau si drept urmare a trebuit sa mergem cu el la camera de garda.. cu chemat salvare, trimitere si tot dichisul. spitalul destinatie: spitalul universitar bucuresti aka municipal. asta se presupune ca este unul dintre spitalele de soi din bucuresti. facem abstractie ca eu am o repulsie innnascuta fata de medici in general pentru ca am avut parte de mica mea telenovela in copilarie cu gresit medicatia si stat o luna in spital drept urmare a unei apendicite si facut 41.5 temperatura. that’s not the point. bun. 3 femei intr-un spital si un batran bolnav. lucrurile incep promitator. ajungem si ne anunta ca nu e grav, ii fac o injectie si plecam acasa. dupa injectie insa il trimit pe rand dintr-o camera in alta la ecograf, radiolog, recoltare de sange, poza la stomac, gastrice, politraume-chirurgie, inapoi la poze, de data asta la fica, iar la ecograf, cardiolog, iar la chirurgie. asta cu impartit bani in stanga si dreapta si tot degeaba. asta in conditiile in care a durat in jur de 5 ore si bunicul meu are 88 de ani. fuck that right? mama e o persoana descurcareata de felul ei dar dupa parerea mea cu ceva prea mult bun simt asa ca o trimiteau de colo colo ca pe un pachet fara sa ii spuna nimic concret. eu nu sunt cea mai toleranta persoana si nici cea mai rabdatoare asa ca in momentul in care am ajuns a2a oara la chirurgie mi-a sarit mustarul. de ce? pentru ca in conditiile in care se platesc niste bani pentru sanatate si la casa de asigurari am pretentia sa nu ridic eu un barbat si sa il urc pe masa. am pretentia stupida ca medicul, barbat de altfel sau un brancardier macar sa ma ajute. ei bine nu… nu te ajuta. de ce ar face asta? e cumva in fisa postului? si daca e ce? bunul simt? cui dracu ii mai pasa de ala? 7 ani de acasa…? nu coaie 7 ani de medicina… date-n gatu matii. bun si incepuse un alt doctor sa fac o fisa de internare, fara sa explice nimanui cum sta treaba. pai stai asa ma baiatule… ia vino si spune-mi si mie care e smenul. si dupa umpic de batut din picior si de nervi ma roaga domnul doctor sa iau un loc ( ca vai m-a vazut ca am stat in picioare mult… “stii, imi zice el… te-am observat de mult pe aici…”) si incepe sa zambeasca in timp ce se uita foarte “discret” in decolteul meu. ma rog cert e ca una peste alta decolteul se dovedeste folositor si pentru prima data mi se explica ce se intampla si ca trebuie internat pentru a fi hidratat, bla bla. trecand peste flirtatul corespunzator, doctorul chiar ok. bun si i se mai ia sange inca o data timp in care doctorita se juca cu acu in vena si zicea ca nu merge. mai tarziu ii ia alta asistenta sange numai ca sa vad cat de prost pregatita a fost prima si imi devine evident ca unii n-au nici cea mai mica chemare. si vine cardioloaga. aceasta domnisoara doctor care probabil terminase facultatea acu 2 ani si facuse liceul si scoala generala la fara frecventa sau nu imi explic altfel cum cele mai elementare chestii de vorbit ii erau complet straine. la asta as putea adauga partea in care psihologia unei discutii cu un pacient ii lipsea cu desavarsire. discutia s-a purtat cu apelativele tataie si mata si cu un moment in care a inceput sa tipe la un om batran care petrecuse ultimele 4 ore plimbandu-se din cabinet in cabinet. ei bine e clar ca aici intervin eu, nu? i-am explicat domnisoarei niste chestii despre felul in care trebuie sa se adreseze oamenilor.. elementare de altfel. i-am zis ca 1. nu trebuie sa tipe la un om batran si 2. ca femeilor sub 25 de ani li te adresezi cu domnisoara , celor peste 25 de ani cu doamna iar barbatilor li te adresezi cu domnule. mata, tataie si alte apelative sunt pentru discutiile peste gard la tara sau cand se duce cu vaca. oh well.. nu suport prostia si lipsa de educatie. ma rog dupa aia s-a asezat in banca ei si si-a vazut de lungul nasului.
povestirea asta vine ca o continuare a unei discutii cu o prietena studenta la medicina care imi spunea ca foooarte multi din colegii ei nu au ce cauta acolo. pai si chiar asa e… medicina nu este o facultate pentru oricine, nu de alta dar vorbim de vietile unor oameni si si asa sistemul nostru sanitar este la pamant. macar doctorii sa fie ceva mai rasariti, dar ei bine nu. si servicii ca in romania asa ca revin la convingerea mea ca la spital te duci sa mori ca profesionalismul este 0 si ca daca nu te omoara doctorii atunci sigur mori intr-o altercatie intre tiganii care vin taiati de sabii si simt nevoia sa se mai ia umpic la omor si in sala de asteptare. alta chestie foarte interesanta e ca venise un accident, un tip cu traumatism cranio-facial care era plin de sange si avea gatul pus in chestie d-aia sa nu se miste si efectiv statea in mijlocul salii de asteptare ca sa vina cineva sa se ocupe de el. printre toti tiganii si imputitii. dar se pare ca oricum nu ii pasa nimanui.. si de ce i-ar pasa
asta e unul din momentele in care imi este rusine ca fac parte din tara asta si ca oamenii aia se numesc oameni si au mai terminat si o scoala. este inadmisibil asa ceva.

someone

in fiecare zi imi doresc sa fiu ceva ce nu sunt, ceva ce am fost, cineva important, cineva mai bun, cineva care sa stie mai bine ce vrea, cineva care sa stie cum sa obtina ce vrea, cineva mai perfectionis si mai ambitios. vreau sa fiu cineva care nu neaparat sa fie mai bun… ci mai degraba cineva care sa detina mai multe raspunsuri decat intrebari, care sa stie cum ar trebui sa actioneze in multe situatii, cineva caruia sa ii pese mai putin si sa nu mai puna pret pe niste detalii… vreau sa fiu persoana aia care e stapana pe situatie nu numai aparent, ci si in interior…
vreau sa ma trezesc maine si sa stiu cef. de fapt vreau sa ma trezesc luni si sa stiu perfect cef. vreau sa imi iasa si mie perfect fara sa ma impotmolesc… si aici ma refer in general, nu numai la chestia asta. vreau atat de multe chestii incat traiesc in fiecare zi cu frica de a nu reusi ce mi-am propus. aproape ca am inceput sa nu mai fac nimic pentru chestiile pe care vreau sa le obtin de frica unui esec. stiu eterna balmajeala cu cine nu risca nu castiga, but fuck it…
deja incep sa scap funia din mana si sa vad cum mi se imprastie in zare niste baloane colorate. deja simt ca am dezamagit singura persoana care a avut incredere in mine in momentul in care eu nu aveam… and that was a while ago. azi iar nu am incredere in mine tocmai pentru ca lucrurile intre noi s-au schimbat in asemenea hal incat am ajuns in postura in care m-am pierdut eu. da frate azi imi e dor de lucky 13 si de niste discutii de dragul vorbitului care devin din ce in ce mai rare… know what? we both suck…! si mai e o chestie… nimeni nu ma mai impulsioneaza sa dau tot ce am mai bun. e enervant sa vad ca toata lumea e multumita de cat fac… fratilor… am nevoie sa mi se zica: “it’s not good enough”, numai ca din pacate exista o singura persoana care de obicei face asta si in ultima vreme nu e in apele lui…

my gut feeling

se pare ca am simturi bune. things started almost perfect… este ok… cat despre partea creativa care lipseste cu desavarsire in momentul in care sunt pretty ok with myself, nu doresc sa schimb absolut deloc acest aspect. pot sa fiu mai putin creativa dar multumita de viata mea. tot sunt capabila sa visez si sa imi doresc multe chestii astfel incat nu resimt atat de profund lipsa de inspiratie. im happy with my life , my books, my plans and my movies….

ciudatenii

se petrece ceva foarte ciudat. cred ca pluteste in aer buna dispozitie. eu sunt cea mai nesuferita persoana din lume cand e rost de sesiune… si totusi i feel good with myself. si asta de obicei se traduce ori ca: ” o sa fac cacatu praf intr-un mare fel…” ori ca “i’m actually gonna do pretty ok” … vom vedea maine…
si ma gandeam ca poate sunt capabila sa zic ceva rautacios si sa ma iau de cineva acum… dar aparent cand sunt bine dispusa nu am inspiratie..
take care :)))

« Older entries