viata mea este as usual un haos organizat in limite decente. cand am timp de unele, n-am timp de altele. ma implic 100% in ceva si neglijez orice alt aspect al existentei umane. uit pur si simplu… uit de oameni, uit de mine, uit…
si totusi e una din perioadele mele de antisocialitate maxima, desi nu este atat de evident ca in alte dati. traiesc cu impresia clara ca imi este sortit luna asta sa dau peste toti cretinii pamantului… peste toate masinile de la scolile de soferi… peste toate blondele proaste carora le-a luat taticu bemve…peste oamenii care se pricep la fotbal, agricultura, irigatii, educatie si care sunt gata-gata sa iti dea sfaturi legate de economie sau sfaturi legate despre cum ar trebui sa ne comportam pe durata crizei economice… ce mai… toti talentatii pamantului.
mai exista si categoria aparte de lingai… aka (as fi tentata sa zic aia care stau in prima banca la cursuri, dar si eu fac asta pentru ca in spate sunt tentata sa ma ocup cu alte indeletniciri si nu sunt atenta)… deci aka aia care vad in profesori niste zei coborati direct de pe muntele olimp… :)) sfat: get a life… š dar de obicei o mare parte din aia din prima categorie intra si in a 2-a… so fuck it…
si totusi in haosul meu exista niste chestii atat de bine stabilite si atat de clare si de logice incat de cele mai multe ori ma trezesc zambind dandu-mi si eu seama de cat de clare sunt… si chiar daca sunt grumpy incerc sa ma bucur de chestiile marunte… stiu ca pare paradoxal…
ei si daca sunt grumpy ce… uneori i think im funny cand incep eu sa imi vars naduful si sa comentez… adica pe scurt… ca pe orice copil retard, pe mine ma amuza comentariile mele… in ce hal am ajuns nu? :))) si acum sincer cum sa nu devii grumpy cand pleci de acasa si e soare si frumos si adie un vanticel simpatic si brusc ajungi la destinatie si vezi k s-a innorat..? sau cum sa nu fii grumpy cand vezi k cei mai nepriceputi si mai lipsiti de experienta in privinta unei chestii se dau profeti si incep acolo sa bata campii cu gratie? … maybe i am chaos itself but i know i rock :))
mi-am recitit blogul de pe 360 asa pe sarite… cautam o poza si intamplarea face ca era printre pozele de la inceputul blogului asa ca mi-am clatit ochii cu sentimente autentice… alea chiar erau sentimente si erau emotii si visam cu ochii indreptati spre acel ceva care ma facea sa ma ridic dimineata din pat si sa incerc. scriam de dragul de a scrie si de dragul de a imi intinde ideile pe foaie… o foaie pixelata, dar tot o foaie. traiam cu maxima intensitate si cu 5 grame de iluzie pe care le rasfiram pe multele kilograme de rahat pe care le gaseam pe drum… si alea 5 grame faceau ka-boom si se transformau in amintiri dragi. acum nu pot zice ca am amintiri dragi pentru ca fie sunt prea recente , fie nu implica sentiment ci doar un munte de superficialitate.
m-am distrat muuult de tot in ultimele luni si am facut cele mai tampite chestii cu putinta, de care nush daca sa fiu mandra sau sa le regret. m-am obisnuit sa nu regret nimic si nu incep acum…
da nu pot privi cu nostalgie ce a fost si cum am trait si cum ma bucuram de multe nimicuri si acum ca am mult mai mult m-am schimbat atat de mult incat acum nu ma mai pot identifica cu ce era acu 5-6-7-8 luni…
nu-mi pot da seama cand am devenit cinica si cand am inceput sa zic ce cred fara sa-mi mai pese pe cine supar… cand am acceptat sa fiu pupata in fund ocazional de dragul de a ma simti in centrul atentiei. e ca un mic gol de memorie. imi aduc aminte ce a fost si ziua de azi… cum s-a ajuns aici e cu un mare semn de intrebare…
acum… ce o sa fac in privinta asta e o intrebare la care nu stiu sa raspund acum… imi aduc acum aminte ca si hoinaru a avut un moment d-asta… as putea zice ca el s-a trezit inaintea mea… oh well…
m-am obisnuit sa neg tot ce nu imi convine, sa ma prefac ca nu exista si chiar merge in 80% din cazuri, merge sa refuz ca exista o problema si sa raman cu un suras pe buze. ignor ce nu imi convine si imi inghit trairile si de cele mai multe ori imi e bine sa nu fiu eu si sa nu imi intind viata pe tava. sa las sa se vada doar atat cat vreau eu, cu riscul de a parea o persoana rece si neinteresata decat de ceea ce vreau eu.
de cele mai multe ori imi e clar ce vreau si totusi imi e greu sa imi fac o schema cat de cat logica cu ce imi trebuie pentru asta si chiar si mai greu imi vine sa le transmit celor din jur ce e cu adevarat important si ce vreau de fapt. se poate ca gradul de reticenta in cazul meu sa fie foarte foarte mare si gradul de incredere mult prea mic. sunt bubite la creier pe care le am si sunt multe. si sunt sechele cu care am ramas si temeri mari si late. e adevarat ca ma gandesc mult prea mult la ce mi se intampla si la maniera in care sunt croita. imi analizez toate reactiile si nu numai ale mele si imi bag capul in fata fix pana unde cred eu ca trebuie si daca nu am un pingback nu mai fac nimic si ma ascund sub carapace si gata. acolo se termina tot.
in ultimele zile iar m-am gandit prea mult la mine si la cum se perinda diverse emotii si gesturi si oameni prin viata mea. si m-am dat vreo 3-4 metri in spate si am observat si nu mi-a placut ce am vazut si am dat nas in nas ori cu aceeasi reticenta, ori cu multa nepasare,ori cu multĀ egoism… nu imi dau seama care e mai rau din astea doua…
pe de alta parte recunosc si eu masura in care am tendinta de a pastra totul la un nivel formal si fara complicatii, de parca totul s-ar putea rezolva la un nivel simplu, la fel ca intr-o comediuta americana. cert e ca undeva trebuie sa schimb si sa revizuiesc ceva, ceva ce nu stiu inca ce anume e…
J’ai compris tous les mots, j’ai bien compris merci
oamenii se pierd in detalii care nu conteaza atat de mult. isi pierd timp valoros vaitandu-se de lucrurile care nu le ies cum si-ar dori. risipim timpul celor de langa noi cu rautati si chestii spuse la momente nepotrivite, cu amintiri nepotrivite sau care stim ca ii vor rani pe ceilalti. si totusi oamenii evoca chestiile astea din placerea de a vedea cum reactioneaza cel de langa tine. si dupa ii vezi cum sorb cu nesat fiecare cuvant si fiecare reactie, de parca se bucura sa vada ca il deranjeaza. initial e o chestie rea, dar dupa devine inevitabila si incontrolabila. de parca nici nu mai constientizeaza ce fac, o fac din obisnuinta.
aproape ca pare un test, aproape ca incerci sa vezi cum reactioneaza celalalt, sa vezi daca ii pasa. multi isi petrec viata incercand sa testeze oamenii din imediata apropiere, sa ii vada cum procedeaza cand sunt pusi in fata faptului implinit, uitand de fapt sa-si traiasca viata. cat sa traiesti viata altcuiva fara sa te poti concentra asupra ta si mai bine zis cat sa te prefaci ca ai solutiile tuturor problemelor tale doar ca sa ramai zambitor si mereu plin de viata si cu chef…se poate si merge. pentru cat timp? nu stiu asta…
la un moment dat chiar te loveste un moment in care stai si te uiti la oamenii care traiesc prin persoana altcuiva si incepi sa te gandesti si sa iti pui intrebari… iti dai seama de ce ii vezi mereu cu privirea aia rautacioasa si plina de resentiment. se uita urat si se intorc cu spatele inainte sa mai spuna o rautate. e mai cinstit sa nu acorzi importanta cuiva sau sa nu stai sa il pupi in fund live decat sa faci asta. nu-mi plac oamenii care nu sunt in stare sa aiba suficient de multa personalitate incat sa nu recunoasca atunci cand cineva nu le place si sa isi mentina parereaĀ fara sa se duca inainte si inapoi. ai o parere asumati-o in puii mei. daca iti dai seama ca nu e cea justa cere-ti scuze si fa o alegerea corecta, dar nu te ascunde dupa deget si nu te preface cand iti displace cineva. fa-te ca nu exista si punct. e cel mai corect lucru fata de tine. pentru ca, sa fim seriosi, Ā putin iti pasa de celalalt. iar daca oscilezi intre da si nu de 5-6 ori inseamna ca esti incapabil sa iei decizia cea mai potrivita si iar esti de cacat. so get a grip… si gata…
pentru restul…jeux d’enfants sau love me if you dare…
este frustrant sa iti creezi o anumita imagine despre un anumit om si sa ti se para fun si amuzant si de treaba si sa ai chestii cu care sa vbesti cu el si sa fie genul de om glumet si atent si mereu cu ceva de zis cu un zambet d-ala de copil cretin care face o nazbatie si se ascunde de mama lui. eh e posibil ca eu sa vad o fata a omului respectiv care sa ma captiveze pe moment pentru ca imi arata exact ce stiu eu ca imi place, sa fie exact pe gustul meu, cu glume care sa prinda. e clar ca are minte si o abilitate de a citi oamenii si se foloseste de ea cat se poate de mult…
mai nasol e cand vezi fata pregatita pentru ceilalti, in clipele cand nu se controleaza si ramai usor blocat si iti pui intrebari. e urat sa vezi aroganta afisata ostentativ si niste fumuri de pusti rasfatat si cu bani… copilasul lui mami si tati care poate avea absolut orice isi doreste la orice pret…chiar nu are importanta…
cert e ca am realizat ca oamenii isi pregatesc o masca pentru fiecare om pe care il cunosc si daca chiar ne pasa ne vom purta cu respectivul cu manusi de matase si cu o pana delicata o vom flutura, asta bine in functie de delicatetea fiecaruia…
eu imi manifest afectiunea prin apelative ca ba sau vaca… but wtf i’m special
sunt rautacioasa azi… m-am saturat de prosti si de inculti, de oameni care nu sunt in stare sa lege 2 fraze fara sa scoata o perla din fundul sufletului de te miri daca au ajuns vreodata la ora de limba romana.. e chiar atat de greu sa ai un vocabular care sa nu fie doar coaie, pula, pizda,fut?? sunt destul de scarbita de nivelul de incultura din jur si de oamenii care nu fac decat sa se fofileze si sa racurga la tot felul de tertipuri ca sa evite situatiile dificile. culmea e ca romania incurajeaza asa ceva si ca lor le merge cel mai bine. e frustrant sa vezi cum nu sunt in stare sa faca nimic dupa ce termina o facultate si dupa ce se angajeaza si intra in viata. e frustrant sa vezi cum toti mizeaza numai pe dat tepe celor din jur.
sistemul actual incurajeaza chestia asta si ii imbratiseaza cu drag… mai mult de atat. am adoptat cu inima deschisa idiotenia americana ca tre sa se axeze toti numai pe fasiuta lor ingusta. ce conteaza daca exceptand programare sau fizica nucleara, oamenii aia sunt zero barat si nu se descurca in viata, ce conteaza daca in afara de contabilitate sau pr aia chiar nu stiu absolut nimic si sunt pierduti. nu-i nimic angajam un gigel sa faca asta, o gigica sa faca aia si ne-am scos!!!! “se merita” sa faci asta in romania. nu am pretentia absurda sa fie multilateral dezvoltati, dar macar niste chestiiĀ elementare pentru cultura generala sa ai… chestii care sa iti ramana tie…
esti unĀ tocilar infect daca ai citit mai mult de 2-3 carti, daca mergi la teatru sau daca ai auzit de brahms. daca ai mai ascultat si dvorak esti chiar ultimul ratat. acum va invit sa cautati pe google sa aflati cine e nenea ala.Ā nu o sa ma apuc sa vorbesc in timpul meu liber de asa ceva, dar poate odata si odata o sa se iveasca prilejul sau o sa imi foloseasca chestia asta. nu vreau sa par nici snoaba si nici aroganta, dar este trist ca la 18,19,20 de ani, nivelul de incultura sa fie atat de ridicat. este trist ca oamenii astia vor avea copii si copiii lor vor fi si mai inculti si cu o cultura si mai limitata de yahoo messenger si odcĀ , e trist ca in loc de o piesa de teatru vor downloada ultimul film de box office. eu chiar nu-mi doresc asta
e asa de frumoooooos afara si vremea asta imi da o stare atat de faina si ma umple de viata. inca ma bucur de vacanta… au mai ramas cateva zile de vacanta de care o sa ma bucur in continuare. cred ca a fost cea mai frumoasa vacanta din ultima vreme si am avut atat chef de viata si bunadispozitie si sunshine pt toata lumea. m-am bucurat de oameni si de hugs si am ras si am vorbit si mi-am deschis iar sufletelul spre oameni. mi-a fost frica sa fac asta. inca imi e frica de efectele starii mele euforice, de faptul ca s-ar putea sa se intoarca iar impotriva mea toata chestia asta.
si tot nu am timp si initiativa sa rainnod legaturi si au ramas chestii care plutesc in deriva din cauza mea si a lipsei mele de interes. raman chestii nedelimitate si pe care mi-e frica sa le cataloghez. imi e frica sa iau decizii si sa pun pe ele etichete colorate, sa le pun intr-un raft sau sa le scot de acolo. sunt oameni la care tin dar care parca au ramas atarnati undeva si nu stiu cum sa procedez. nu stiu cum sa imi asum anumite greseli, fara umilinta, ci pur si simplu, imi e greu sa comunic anumite chestii de teama sa nu fie intelese altfel decat cum le-am perceput eu. si e aproape imposibil sa ii cer cuiva sa judece prin prisma mintii mele sucite. ar trebui sa ma maturizez, dar nu sunt convinsa ca vreau asta
ce’ai face daca intr-un fel sau altul ai gasi metoda de a sterge pe cineva din memorie, sau daca ai putea sterge anumite amintiri? presupunand ca ceva de roade si vrei cu disperare sa uiti si ti se ofera ocazia… esti dispus sa renunti la tot? la certuri si clipe frumoase? doar dintr-o ambitie. nu crezi ca si uitand complet de persoana aia, cu prima “intalnire” va aparea chimia aia care te va duce fix de unde ai plecat. cum ar fi sa simti cum se scurg amintirile pe rewind, sa vezi cum se sterg oameni si locuri? cum se incetoseaza? nu crezi ca la un moment dat ai incerca sa opresti procesul.. ca ar fi prea dureros…. eu zic ca exista niste conexiuni intre oameni si ca daca ii uiti, sau chiar daca nu i-ai cunoscut in viata asta ele persista dintr-o viata anterioara si asa imi explic eu senzatia ca simt de parca as cunoaste un om de-o viata
iubiri, placeri, orori 