am avut niste zile foarte foarte ciudate si mi-am adus aminte cum e sa treci de la agonie la extaz si asa mai departe si cum e sa simti cum ti se farama lumea sub picioare si dupa aia sa explodezi ca un artificiu… it always makes me feel alive chiar daca uneori totul pare transformat in scrum.
nici viteza si agitatia parca nu te mai salveaza si nici masinile care trec vajaind pe langa tine cu farurile aprinse si cu stopurile lor de un rosu incandescent. parca timpul s-a oprit in loc si clipa s-a dilatat in asa hal incat ajungi sa te simti blocat intre 2 vieti care nu iti apartin. parca nici macar linistea care urmeaza acum nu ma satisface.. ma intristeaza oarecum. ma simt golita si pustie.. se pare ca viteza si agitatia in jurul meu ma pastreaza in viata chiar daca uneori ma doboara. it’s a weird life, mine a mean…
si ma simt mai straina de toate lucrurile la care am aspirat vreodata decat m-am simtit vreodata. par niste chestii atat de neinteresante si de plictisitoare, iar eu ma simt mai rupta de restul lumii ca niciodata. mi se pare ca orice chestie pe care as putea sa o realizez este mult prea lipsita de maretie si de glorie, asta in opozitie cu ce mi-am dorit de cand eram de-o schioapa. i want to do great things dar oamenii pe care ii intalnesc ma dezgusta intr-un mod profund.
ma fac sa imi dau seama cat de mic esti si ca pe masura ce inaintezi te dezumanizezi si totodata te blazezi. imi dau seama cat de mult se promoveaza non-valorile si cat de lipsiti de principii sunt anumiti oameni. ii vad cum se tarasc in noroi si cum ii trag pe cei dragi mie alaturi de ei desi si respectivii ii iubesc. este o priveliste grotesca. si ma simt neputincioasa. nu te poti lupta cu morile de vant si privelistea ce se infatiseaza inaintea ochilor mei pare desprinsa din apocalipsa. totul se naruie, totul se darama si ma vad fortata sa renunt, nu ii poti salva pe toti si ciudat e ca ei nici macar nu incearca sa ma salveze pe mine. and i know im not perfect asa ca am si eu la randul meu nevoie sa fiu salvata. se pare ca nu sunt o persoana worth to be saved š
think about all of that and try to make the ones near you better
good night,
jo
lucrurile devin din ce in ce mai abstracte. dorinta de a face parte din societatea in care traiesc din ce in ce mai mica. tinde spre zero. nu imi plac oamenii pe care ii cunosc sau mai bine zis nu imi plac multi oameni. asa pastrez privilegiul de a zice ca nu imi place x sau y. sau nu neaparat ca nu imi plac, dar ma plictisesc. nimeni nu ma provoaca in nici un fel. este atat de anost si de plictisitor. m-am saturat pana peste cap de discutii sterile care nu conduc la nici un rezultat; la fel cum m-am saturat de romanul bun la toate, care de fapt nu are nici cea mai vaga idee despre ce vorbeste. mai baiatule/ fato, ca sa iti poti exprima o parere tre sa ai si argumente in privinta asta. daca ai un argument bine pus la punct sunt dispusa chiar sa port o conversatie cu tine, chiar daca nu sunt de aceeasi parere cu tine. daca ai deja mai mult de 1 argument putem chiar purta o discutie. yey
ziceam ca ma plictisesc. vad oameni atat de insipizi care dau nastere la discutii atat de lipsite de continut incat imi vine sa imi iau campii… radu nu vii mai repede acasa?
m-am schimbat atat de mult de asta vara. initial in bine, dar acum nu mai am chef sa ma afund in nimic din jurul meu. sunt blazata. cum dracu sa fii blazata la 21 de ani? la 50 ce dracu mai faci? de ce? pentru ca imi dsau seama ca ma straduiesc si trag de mine sa fac ceva si vad ca lumea sta in loc si nu mai vad obiectivul final… stii cum e? ca si cum ai fii sarit dintr-o corabie ce urma sa se scufunde si intoi si inoti ca boul si peisajul ramane acelasi. si asta bineinteles te deprima si incepi sa te gandesti daca ajungi vreodata la destinatie… sau mai bine zis unde dracu ajungi? asta se intampla in jurul meu. vad aceleasi fete, aceleasi idei primite de la parinti si nefiltrate, aceiasi mare de prosti cu figurile lor blande, aceleasi pitipoance blonde cu radacinile la vedere cocotate pe tocurile lor de 15 cautatoare de mercedesuri. nu sunt frustrata don’t get me wrong… dar mi-e dor de o discutie aprinsa pe orice tema posibila. mi-e dor de oameni destepti. mai imi e dor de o anumita siguranta in visele mele. mi-e dor sa imi propun ceva si chiar sa ma lupt cu valuri si vijelii pentru chestia aia.
pur si simplu nu mai pot pentru ca nu pot vizualiza telul. asa ca ma ingrop in literaturi si scrieri despre vietile altor oameni din simplul motiv ca in jurul meu totul se bazeaza pe bani si pe pile si pe parinti care au diferite pile si relatii. ma scarbeste pana in adancul sufletului sa vad ca orice ai face tu, la un anumit moment o sa iti dea cu tifla cineva pe baza unor chestii de care nu este capabil prin fortele proprii. ma mai scarbeste si lipsa de cuvant al oamenilor si incapacitatea lor de a isi mentine atitudinile si parerile. sunt pur si simplu dupa cum bate vantul. nu au pic de responsabilitate si caracter.
si acum ma intreb eu… de ce as fii eu o steluta in mijlocul unei mocirle sulfuroase? ce m-ar putea motiva?
la 26 de ani crezi ca ai viata inainte si ca esti pe varful muntelui everest, de unde nimeni nu te poate da jos… si cu toate astea viata ta poate lua sfarsit cat ai pocni din degete. e nevoie doar de o circumstanta and a bad karma dupa cum ar zice cineva. in ungaria a murit unul dintre jocatorii nationalei de handbal. avea 26 de ani si niste tigani s-au luat de prietena lui…and he did the right thing… si aia i-au infipt un cutit in inima. a murit in drum spre spital.
si cu toate ca nu aveam cu omul ala nimic in comun cu exceptia unei pasiuni pt handbal, nu poti sa fii atat de ipocrit incat sa nu recunosti ca iti da de gandit asa ceva. nu poti sa nu te gandesti ca puteai sa mori tu. acum ideea e.. daca mori maine, mori cu sufletul impacat. did u say all the things u wated to say? ai facut o mare parte din chestiile pe care ti le propusesei? sau ma rog cel putin din cele pe care ti le propusesei pe timp scurt… pentru ca nu poate fi vorba de planuri de lunga durata cand mori la 26 de ani. mai ai atatea chestii de facut si totusi…
in eventualitatea in care ceva rau ti se poate intampla ai spus si ai facut chestiile pe care ar fi trebuit sa le faci astfel incat sa iti iei ramas bun cu un cuvant dragut la adresa cuiva? cu un gest care sa nu lase semne de indoiala si fara remuscari…
sau si mai bine zis… daca cineva drag pateste ceva, esti sigur ca nu vei avea tu regrete ca te-ai purtat ca un cretin sau un bou ultima data cand v-ati vazut. nu vreau sa sune nici ca o reclama la o firma de telefonie mobila cu cuvintele care nu se spun se uita.. nici ca unu dintre mailurile alea enervante pe care le primim cu totii… but think about it… it’s a little bit of truth in there…
ma enervez cand nu ar trebui, ma enervez cateodata din motive ilogice pentru firea mea destul de egoista, din motive care nu ma lezeaza pe mine in nici un fel, care nu au vreo legatura foarte stransa cu persoana mea… ma enervez si ma revolt si ma simt dezamagita, iar eu cand sunt dezamagita fac doar niste remarci rautacioase si ma limitez la ele… si ma inchid in carapacea mea pana cand simt eu ca e safe sa ies de acolo. ma dezamagesc multe chestii de obicei si multi oameni, de obicei pentru ca nu au suficient de multa vointa incat sa rise above, asta apropo de ce vorbeam azi my dear R.Ā Taria de caracter se observa in momentele in care gasesti un firicel de care sa te agati atunci cand se darama cartile de pe masa si efectiv iti fugeĀ pamantul de sub picioare. pretentiile mele de la un numar mic de oameni sunt foarte ridicate si de cele mai multe ori ii judec prin prisma pretentiilor mele pentru ca stiu ca sunt mult mai buni decat pretentiile mele si ca orice e sub ele nu e good enough… iar in momentul in care nu fac asta ma simt dezamagita si imi lasa un gust amar, pe principiul daca eu pot, ei de ce nu pot. siĀ toate astea pentru ca sunt oameni pe care nu ii tratez cu un aer de superioritate si totusi sunt oameni …
pe cat condamn eu vorbitul excesiv la telefon si in general discutiile indirecte, a se vedea yahoo messenger si vorbit la telefon, pe atat s-a dovedit astazi ca sunt in categoria celor distrusi fara telefon… avem nevoie de comunicare, chit ca pentru discutiile alea minimale cu ne vedem la ora x acolo? mda… oki… see ya later. cam la asta se rezuma convorbirile mele obisnuite la telefon… sau la mesaje din simplul motiv ca la elefon trebuie sa fii foarte interactiv si prompt, pe cand scrierea unui mesaj iti permite sa mai faci si alte chestii in timpul ala…
ma rog, de la ce a pornit asta? de la faptul ca suntem distrusi fara telefonul mobil…de ce? astazi a picat minunata retea vodafone, a carei mandra abonata sunt de peste 7 ani de zile, daca nu chiar 8…
evident ca acest lucru s-a petrecut exact in momentul in care imi ardea buza cel mai tare sa comunic cu o anumita persoana… asa ca am luat la rand toate telefoanele din casa…evident toate vodafone, crezand ca mi s-au stricat mie telefoane, dar se vede bine ca nu… dupa aia am crezut ca a picat una din antenele ce asigura acoperirea zonei in care stau, pentru ca mai apoi sa vad statusul lui hoinaru, care la randul lui aflase de pe tweeter ca a picat reteaua si ca totul va fi solutionat pana la ora 15:30…
bine-bine, dar eu cui raman, eu cum stabilesc rendez-vous-ul? noroc ca la 15:10 se rezolvase problema, pentru ca mie nici prin gand nu imi trecea ca pe noptiera zace telefonul fix pe care nu il folosesc mai niciodata si la care nu raspund tocmai pentru ca pe mine nu ma cauta nimeni pe fix si care mai mult de atat ma enerveaza pentru ca reuseste intotdeauna sa ma trezeasca din cele mai dulci momente de somn…
asa ca dl de la vodafone va rog frumos sa nu mai faceti de-astea ca intru in panica… incep sa cred ca vine sfarsitul lumii : ) )
no more than a whole day of sleeping… no more than getting really cosy in my bed… vreau sa zac o zi intreaga in pat si sa ma lafai si sa nu am nici un fel de regret ca irosesc timpul aiurea. oficial sesiunea asta mi-a mancat zilele, mi-a distrus programul de somn… vreau sa ma uit toata ziua la filme si sa atipesc facand chestia asta si dupa ce ma trezesc sa ma intreb unde ramasesem cu vizionatul filmului si sa ma duc si sa imi pun cafea cu lapte in cana mea de 0.5 litri si sa o beau pe indelete fumand tacticos o tigare… vreau sa ma plimb cu masina la ora 5 dimineata si sa nu fie nici dracu pe strada si sa nu am o destinatie clara… sau vreau sa ma plimb pe jos leganandu-ma pe vreo straduta obscura dupa un chef monstru si a doua zi dimineata sa mi se povesteasca ce tampenii am debitat… pe scurt mi-as dori sa fac cam orice altceva in afara chestiilor pe care trebuie sa le fac si a se citi trebuie cu majuscule…
m-am decis… femeile profe in poli sunt niste m…. nenorocite si frustrate si au probleme mai grave decat ale mele… asta in traducere libera insemnand restanta… si pentru clarificari…. nu am chef prea mare de oameni in zilele astea asa ca probabil ma voi limita sa socializez doar cu cativa oameni, pentru ca deh i’m a freak…
si pentru ca tot vorbeam de minunata mea prima restanta, doresc sa ii multumesc pe aceasta cale lui R., care a fost singuru om care a reusit sa ma faca ieri sa rad… cum? e simplu… daca cumva veti vedea pe usa de la sala b145 o insiruire de 0111001101010100110111110000 inseamna ca am pus in aplicare metoda lui de a reduce presiunea si ca i-am codat dnei p…rofesoare sintagma “sugi pula” asa ca sa vada ca m-a picat examenul degeaba… thanks R.
suntem vulnerabili in fata anumitor situatii… suntem vulnerabili in anumite momente sau ne aflam in fata unor oameni care sunt la randul lor vulnerabili in anumite momente. oare nu e nevoie de mai multa tarie de caracter sa nu profiti de momentele alea decat in momentul in care poti profita astfel incat sa pui persoana aia in genunchi? stateam si ma gandeam… cu totii avem o doza mai mica sau mai mare de rautate in noi, avem instinctul ala animalic de a vana, instinstul de supravietuire… nu e la fel de dezvoltat ca la animale pentru ca teoretic am evoluat ca specie…. si uneori profitam si vanam, alteori avem instinctul de a proteja chestia aia… in ce consta diferenta in alegerea pe care o facem… adica ce ne face sa vanam intr-o situatie si dezvoltam un instinct “matern” in cealalta…?
aseara mi-am retrait aproape involuntar ultimele luni de viata. nu mi-am propus asta; de fapt, de mult mi-am zis ca nimic bun nu vine de obicei in momentul in care traiesti din amintiri although it’s nice… in fine aseara nu le-am retrait involuntar, ci prin prisma faptului ca cineva s-a decis ca e cazul sa citeasca tot blogul so he could get to know me better… asa ca am rasfoit si eu o gramada de pixeli ca sa vad ce a fost in creierul meu si ce nu mai e… si intr-un mod foarte ciudat m-am simtit invadata de toate trairile contradictorii de odata…si le-am privit din alte perspective, obiectiva fiind acum si fara nici un fel de dorinta de a imi smulge parul din cap, fara a injura si fara a condamna pe nimeni pentru lucrurile alea, le-am privit ca pe niste experiente care m-au adus aici, care m-au format ca ceea ce sunt acum, le-am citit cu nostalgie, cu un zambet pe buze si cu multe mirare, de parca as fi citit ceva nou… mi se parea ca unele chestii sunt atat de… atat de nu stiu cum sa le numesc, incat nu ar fi putut sa fie scrise de mine… ci de alcineva. zace atata contradictie intre ele incat par a fi scrise de cineva bipolar.
cu toate astea nici acum nu regret nimic, nu regret tampeniile pe care le-am facut, pentru ca multe dintre ele sunt niste tampenii majore, demne de a fi luate in seama doar de cei cu tulburari de personalitate, nu regret nici declaratiile intense si nu regret nici momentul in care am deschis o usa care fusese inchisa de cativa ani buni. ii povesteam cuiva ca ala a fost un moment crucial in viata mea si omului caruia i-am deschis acea usa spre viata mea nimeni nu ii dadea nici o sansa, zicand ca he’s too much of a pig and a liar to be someone’s friend… dar cum mie nu imi pasa prea tare de ce zic altii in momentul in care sunt pe val, n-am ascultat si a fost excelent, desi au existat si suisuri si coborasuri… si de atunci m-am aruncat cu capul inainte si mai si… si am aflat ca involuntar am facut a first step si nu imi pare rau nici pentru chestia asta… it’s all good…chiar daca momentan nu am timp nici sa mor, sau mai bine zis nu am energie. incerc sa strecor momente intre chestiile care trebuiesc facute acum, fara amanare. e adevarat ca am pierdut contactul cu cineva but i cand blame it on the lack of time, dar dupa ce se termina sesiunea pot redeveni the people person si sa repar chestiile astea, but for now i must focuse…
tre sa strecor pe undeva pe aici si un i’m sorry pentru… se stiu ei aia oropsiti datorita atitudinii mele dork-ish din ultima luna… so im sorry guys, promise i’ll make it up….
lumea trece printr-o criza economica majora, iar romanii se gandesc la ce cumparaturi ar mai putea ei sa faca. firmele dau faliment pe capete si totusi mereu se gasesc bani pentru construirea unui magazin nou… astfel incat saptamana trecuta s-a deschis fashion house respectiv celebrul outlet de la km 13 de pe A1, kika magazin de mobila (sper ca se schie kika) … rezultat? cozi infernale pe o centura deja multĀ prea aglomerata, oameni care isi parcheaza masina la carrefour si trec autostrada ca pietoni si din cate am inteles cozi infernale la casele din outlet. romanii nu au bani, dar isi permit sa dea 500ron pe un pulover pentru ca dom’le e redus de la 900 de ron. iti dai seama? o mare labareala pe scurt. poate o sa vizitez si eu outletu prin ianuarie cand se mai linistesc lucrurile ca momentan nu prea.
din nou, romanii nu au bani… dar azi s-a deschis un nou hipermarket in militari, auchan. coae sunt deja 2 hipermarketuri in cartier si metro. un real cand deschideti ca ma gandesc ca poate tine si faza cu inca unu. asa ca militari e un centru comercial infloritor cu cora, carrefour, plaza, metro, auchan, bricostore, praktiker, hornbach, kika, fashion house, dar romanii nu au bani. culmea e ca toate magazinele anunta ca nu vor simti criza pentru ca de sarbatori romanu tre sa faca exces ca ce mama dracu? ii doare fix in paispe de ce se intampla la 900 km mai incolo unde au loc adevarate lupte in strada (la greci ma refer)…Ā hai fratilor eu zic maine sa iesiti toti la cumparaturi si sa mai blocati umpic iesirea in militari. ce conteaza ca faceti 3 ore pana acolo? e super oferta…
pe principiul romanul nu e prost destul, daca nu e si fudul…
Asociatia Signis Romania in parteneriat cu Stranger Film Amsterdam organizeaza, luni, 15 decembrie , in club Maxx, un eveniment multimedia destinat adolescentilor si tinerilor pasionati de film si productie multimedia.
Evenimentul care va incepe la ora 18.00, cuprinde un video-show cu Dj Vasile , Tom Brandu si Adrian Tabacaru, proiectia celor 6 filme de un minut castigatoare la Festivalul European Strannger 2008, precum si un concursĀ national de film de un minut. Dintre cele 20 de filme care au trecutĀ de preselectie, 15 vor concura pentru categoriile UMA Self-Portrait, UMA Inside Outside, UMA Best of the World (cinci clipuri pt fiecare categorie), iar celelalte cinci pt premiul Cel Mai Bun Film de Animatie.
Juriul competitiei este format exclusiv din profesionisti romani si straini.Ā Evenimentul beneficiaza de sustinere si promovare din partea MTV Romania, care va acorda un premiu special pentru una dintre cele 90 de creatii video.
Evenimentul se va incheia cu un concert Suie Paparude.
Pretul unui bilet este de 10 RON pt studenti si 20 RON pt ceilalti.
aseara mi-am retrait aproape involuntar ultimele luni de viata. nu mi-am propus asta; de fapt, de mult mi-am zis ca nimic bun nu vine de obicei in momentul in care traiesti din amintiri although it’s nice… in fine aseara nu le-am retrait involuntar, ci prin prisma faptului ca cineva s-a decis ca e cazul sa citeasca tot blogul so he could get to know me better… asa ca am rasfoit si eu o gramada de pixeli ca sa vad ce a fost in creierul meu si ce nu mai e… si intr-un mod foarte ciudat m-am simtit invadata de toate trairile contradictorii de odata…si le-am privit din alte perspective, obiectiva fiind acum si fara nici un fel de dorinta de a imi smulge parul din cap, fara a injura si fara a condamna pe nimeni pentru lucrurile alea, le-am privit ca pe niste experiente care m-au adus aici, care m-au format ca ceea ce sunt acum, le-am citit cu nostalgie, cu un zambet pe buze si cu multe mirare, de parca as fi citit ceva nou… mi se parea ca unele chestii sunt atat de… atat de nu stiu cum sa le numesc, incat nu ar fi putut sa fie scrise de mine… ci de alcineva. zace atata contradictie intre ele incat par a fi scrise de cineva bipolar.
iubiri, placeri, orori 