parca a trecut o vesnicie de cand am terminat liceul. mi se pare ca am trait 3 vieti de atunci si totusi unele lucruri raman la fel. unii se schimba in privinta anumitor aspecte, iar altele raman la fel. dar absolut toti isi aduc aminte cu multa placere de anumite momente sau fac haz de necaz cu privire la altele, toti fac misto de absolut aceiasi oameni, moment in care iti zici ca lucrurile se schimba da nu chiar iremediabil. unii devin mai simpatici decat erau acum mult timp, altii iti sunt la fel de antipatici…
ah da si cu memoria stam din ce in ce mai prost. uitam o gramada de chestii si dupa aia ne intrebam care e mai senil? concluzia? intotdeauna am trait o viata plina. intotdeauna ne intoarcem privirea si ne uitam cu drag in urma si de ce am face altfel? resentimentele s-au dus de mult timp, si de cele mai multe ori neplacerile le uitam primele pentru ca “timpul este ucigasul perfect, omoara tot, omoara toate sentimentele care ne-au zdruncinat vreodata, omoara ura, omoara iubirea, nimic nu mai ramane”, adica omoara tot, dar nu chiar tot…
ah da… si aia din downtown sunt cei mai mari ratati, reminder to myself: never go back there
have a wonderful night…