the first great love…

la un moment dat ne indragostim… de un om sau de ceea ce vrem ca omul respectiv sa fie in viata noastra… de chestiile pe care le amplificam referitor la persoana respectiva… si pentru ca de cele mai multe ori reusim sa trecem cu vederea chestiile care nu ne plac. asta se intampla tocmai pentru ca avem tendinta sa marim mult de tot lucrurile care sunt captivante la o persoana si sa acordam atentie unor detalii extrem de placute/ amuzante la inceput si se construieste ceva frumos. e cursu’ firesc al lucrurilor nu contest chestia asta… si la un moment dat se duce dracului tot si se termina prima mare iubire…

am fost pusa in fata unor oameni mult mai copti decat mine sa zic asa… adica oameni cu cel putin 10 ani in plus… care si-au gasit ulterior pe cineva, o persoana ok, simpatica, nu atat de complicata de obicei, care nu are atatea pareri si nu are idei atat de conturata. au gasit pe cineva care nu ridica obstacole, care nu e atat de thrilling si totusi s-au conformat cu “noua achizitie” desi undeva deep down stiu ca nu e nici pe departe ce a fost inainte, ca e genu de relatie pasnica, ca nu are initiativa de a zice la ora 2 noaptea hai sa fugim la mare ci mai degraba hai sa ne uitam la un episod din nu stiu ce serial si dupa sa ne culcam pentru ca maine tre sa luam masa cu ai mei… se cheama responsabilitate, dar oare responsabilitatea asta nu ar trebui sa o ai undeva mult mai tarziu. astea sunt cuplurile care ajung la casatorie si din care se nasc chestiile serioase. si esti multumit pentru o clipa ca ai ceva stabil si liniste si ca va spalati rufele impreuna si tu speli vasele si el face curat in baie in fiecare duminica. cu toate astea e imposibil din cand in cand sa nu te gandesti ca altceva te facea fericit si ca tipa sau tipul care a fost the first great love avea that spark care iti dadea toate planurile peste cap si te facea sa te trezesti in toi de noapte, sa arunci o pereche de blugi, 2 tricouri si costumu de baie intr-un ghiozdan, sa iei cheia de la masina si sa pleci la mare cu muzica data la maxim. si de cele mai multe ori esti nostalgic. vad oameni care la 40 de ani au o familie, sunt impliniti, au bani, copii, sunt sanatosi si cand vine vorba de chestia asta se bosumfla si se ascund in mintea lor…

de ce dupa o relatie cu nabadai toti se decid sa se linisteasca desi sunt constienti ca peste catva timp vor duce dorul dozei de nebunie? (nu ma refer aici la aia care au fost linistiti toata viata… ma refer la aia care se vor simti cu musca pe caciula) 

in cazul meu vara asta m-a convins ca niciodata nu e bine sa renunti la acea bucata de nebunie si nici la niste idealuri doar pentru ca odata au fost date peste cap si nu a iesit cum ai vrut…  

bon jovi – always

4 Comments »

  1. Cretzoseniaprefere Said:

    Cat este d adevarat c ai scris tu acolo…dar oare uneori nu ne inchidem in noi dupa o relatie d genul asta pt simplul motiv k nu mai vrem sa suferim?da…gasesti ceva atat d frumos incat sa-ti dea fiori numai la singura pronuntie a numelui sau,la auzul vocii lui sau la simplul gand la el.Si ti se pare k nu se poate intampla nimic atat d puternic pt a va desparti….Si deodata se termina tot…Si atunci nu mai ai ocazia sa-l auzi…sa-l vezi…sa-i asculti respiratia dimineatza inainte sa se trezeasca…s-a terminat tot.Si pt k a durut atat ajungi la concluzia k nu mai vrei…nu mai poti…nu mai esti aceeasi…asa k t tii deoparte d oamenii care ar putea sa-ti arate o lume mai fumoasa si ar putea sa-ti patrunda acolo in suflet unde nu au acces ceilalti.D C?D teama..o teama paralizanta k ai putea sa treci prin aceleasi lucruri frumoase dar care mai tarziu vor fi amintiri dureroase;)…Cred k fiecare dintre noi a avut acea iubire p care nu o va uita niciodata…si cred k fiecare dintre noi stie c inseamna sa creeze un scut in jurul lui impotriva unei posibile altei suferinte.Si atunci recurgi la singurul lucru care t ajuta sa-ti opresti sufletul si inima sa mai sangereze….TIMPUL…Acest ultim aliat si dusman in acelasi timp al tau.

  2. jo Said:

    ideea si the main point e… de ce pana la urma sa te multumesti cu mai putin decat ai putea avea? o viata mediocra vs una cu ups and downs?

  3. Aledronix Said:

    Mie imi suna ca urechile dupa concert😀 mai bagi si un blues dupa n’spe ore de rock la maxim ca te ia ameteala. Cand s-au mai linistit apele o iei de la capat pentru ca stiu ca preferi intensitatea in favoarea unor note in minor repetate la nesfarsit.
    Dar ca sa ii faci fata intensitatii trebuie sa fi si tu si cealalta persoana doua corzi al naibii de rezistente sau sa mai lasi din pretentii pentru cate o scurta perioada sa aveti timp sa mai incarcati basculanta cu energie si initiativa si cateva idei noi😀

  4. jo Said:

    da e foarte adevarat ca mai trebuie si putina liniste, un blues ceva… dar 1,2 maxim 3. eu sustineam ca nu e bine sa te refugiezi in linistea aia doar pentru ca ti-e frica de ce ar putea face doza aia de nebunie din persoana responsabila… fuck it!!!! de ce sa nu traiesti totul la intensitate maxima?


{ RSS feed for comments on this post} · { TrackBack URI }

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: