growing up sucks

toate maruntisurile parca s-au pierdut undeva pe un drum lung..uneori cred ca am uitat cum e sa visez cu ochii deschisi si cred ca am devenit atat de cinica incat am inceput sa cred ca e imposibil sa fiu fericita sau multumita, am uitat cum e sa stau si sa ma uit in ochii cuiva si sa cred ce zice fara sa aud vreun cuvant. cat de greu e sa poti face asta? si mai ales ce imi trebuie ca sa pot face asta? unde s-a pierdut farama aia de incredere care iti trebuie ca sa nu iei toate lucrurile ca fiind in principiu rele? adica, la dracu imi doresc inapoi sa fiu atat de fraiera incat sa cred o gramada de chestii si sa ma bucur de tot ce se intampla fara sa analizez si sa imi dau seama ca 20% sunt minciuni, 40% sunt chestii de suprafata, 20% sunt lucruri pe care as vrea sa le aud si de-aia sunt spuse… cum dracu ajung la celelalte 20%.

growing up blows!!!! nu e vorba de responsabilitati sau nimic de genul, pentru ca sunt mult mai iresponsabila sau ceva de genu asta. e vorba de faptul ca totul se rezuma la niste aparente de cacat si ca pur si simplu nu mai sunt oamenii cu care pot zice totul fara sa ma intereseze ce cred ei despre mine pentru ca stiu ca nu ma judeca pentru ceea ce sunt sau pentru ceea ce fac. totul se rezuma la aparente, un copil tampit si mereu cu ceva de comentat. cam asta sunt cand sunt eu, fara rautati si fara dorinta de a fugi de-acolo, doar cu un zambet stregnar si dorinta de a face tampenii cu oamenii care inteleg si care sunt pe aceeasi lungime de unda, cu cele mai retardate chestii care pot fi facute la ore dubioase.

idealul este sa poti sta cu cineva pe o plaja sau pe iarba,sau intr-o camera nu conteaza si sa poti sa taci fara sa te apese tacearea. ai dreptate alex la faza asta… now i agree with you.

ne-am obisnuit sa alergam atat de mult dupa chestiile pe care ni le dorim. eu cel putin m-am saturat sa ma zbat ca sa obtin chestii si parca ceva in mine isi doreste sa fie dificile toate lucrurile pe care trebuie sa le obtin. de ce nu e niciodata o chestie care pur si simplu se intampla si dureaza mai mult decat intervalul de timp in care trebuie sa clipesti… daca asta e o alta etapa a maturizarii tre sa mai zic odata ca growing up blows. vama veche e exact muzica aia care ma duce undeva inapoi in timp pe la 16-17 ani cand chiar aveam atatea vise care imi fugeau prin fata ochilor ca nu stiam pe unde dracu sa le bag… long time ago… imi e atat de dor…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: