in momentele in care imi permit sa visez cu ochii deschisi si cand ma pierd in speranta, cand simt ca azi e ziua norocoasa si ca daca o sa clipesc cu ochiul drept o sa apara ma gandesc ca poate chiar exista persoana aia care sa nu fie just for the night si care sa poata sta aici langa mine si sa putem sa ascultam linistea. inca nu a aparut persoana cu care sa pot asculta linistea fara sa cred ca e stanjenitoare. vreau sa pot sa rad din suflet cu el… sa pot sa alerg, sa simt marea langa mine la fiecare pas, sa simt vantul cum ma atinge sa simt pielea cum se usuca, sa fie sarata. sa fie nebun si sa fie ca in filme, un fel de jeux d’enfants.. sa nu fie doar o obligatie, sa fie un joc in care sa iti descoperi limitele. nu o sa ma apuc acum sa vad cate persoane au fost sau cati au fost importanti, sa vad daca chiar am zis “te iubesc”pe bune… sa stiu daca chiar vorbeau serios cand spuneau cuvinte de genul asta, nu vreau sa stiu daca am primit cadouri oferite din suflet.
tot ce stiu e ca de cele mai multe ori refuz sa cred ca am o gandire atat de naiva incat sa recunosc ca eu chiar sper la asa ceva. dar imi pot permite sa ma las sa visez… as fi vrut sa fie cineva care sa imi arate ca pot visa fara sa imi fie frica sa nu imi pierd pulberea de pe aripi. vreau sa ma lasi sa visez fara sa-mi fie frica… sa nu ma tem ca atunci cand voi cadea o sa ma doara mai rau decat data trecuta… vreau sa ma trezesc cu un zambet tamp si larg pe fata dimineata si sa nu mai fiu atat de ironica si de inchisa in mine… chiar exista cineva care sa fie asa… care sa make my fairytale?
fericirea este ceva ce nu se atinge niciodata dar in cautarea ei merita sa alergi toata viata
cand nu am chef de nimic si chiar sunt cu moralu sub nivelu marii… cand soarele nu mai bate dimineata in geam si cand chestiile care sunt importante nu ies cum vrei, cand un miros persista in juru tau si nu stii cum il poti inlocui cu altul la fel de interesant.. ei bine atunci in mijlocul unei facultati comuniste cum e politehnica… in fata unor oameni pe care nu ii stii si care se uita de parca ar vedea cine stie ce film sf… pornesti mp3 playeru si se aude fatboy slim sau suie paparude sau prodigy sau orice muzica mai ritmata… si langa tine un coleg cret se agita si el
gasca din capatul culoarului isi doreste sa aiba floricele… uite-i ba si pe aia… sunt high on pills… ei bine asta e un mod de a iti umple bateriile… nu sunt li-ion si nici nu sunt multe chestii care ies bine…
am inceput sa cad pe ganduri din ce in ce mai des… raman si ma uit in gol…
pentru momentele astea fatboy slim – rockafeller skank
iar a inceput frenezia aia a sarbatorilor… vezi numa oameni cu un zambet tamp pe fata care viseaza ca vine craciunul… la carrefour vezi neneii cu unghiile pline de tarana care au venit sa-si ia dividiu de craciun…. bravo lor au muncit tot anul… dar nu mi-as dori vreodata sa ajung asa. de ce sa astepti un an intreg ca sa te bucuri 5 zile… cum sa faci asa ceva? sa iti comprimi viata la 5 zile nenorocite. nu este vorba de bani ci de ideea de a trage ca un bou la jug pentru ce???
toata lumea intreaba mmaaaaammmaaa nu vrei sa vina craciunul??? ce iti doresti de craciun???? ce imi doresc eu de cativa ani incoace nu se cumpara cu bani… nu se cumpara deloc. imi doresc sa fiu altfel, sa fiu mai maleabila, mai intelegatoare, sa existe oameni care sa ma poate pastra in viata lor pentru ca sunt imprevizibila si nesuferita… as fi extrem de rasfatata sa spun ca imi doresc ceva material de craciun… nu pot cere nimic pentru ca eu chiar nu am nevoie de vreun cadou anume. daca primesc “nimicuri” o sa ma bucur de ele pentru ca evident imi plac cadourile, dar ceea ce vreau eu nush daca se poate macar spune in cuvinte, mi-este frica sa fac asta… pentru ca dupa cum bine se stie mie mi-e frica de cuvinte…
nu cred k primesc nici anu asta cadoul meu de craciun… cert e ca de la an la an craciunul devine o sarbatoare din ce in ce mai anosta…
clubul ala e foarte naspa… uitasem cat de naspa e… alexandra ungureanu cu crush… shitty… vama… ok ce pot zice. a fost dragutz dar deja stiam replicile si lalaielile so nu a adus nimic nou. au cantat pe sarma spre deliciul meu. nu stiu daca si al celorlalti. versurile le stiam eu juicer si andreiutzza in rest erau in ceata. au cantat si tata taie porcu (un jeg), fotomodele (iar nu imi place), bed for love, la radio, 18 ani, nu am chef azi, vara asta, vama veche (aici m-au cuprins fiorii.. si m-am siroposit complet), cartita, nu ne mai trageti pe dreapta si nu mai stiu ce…
am stat fix in fata si am fost gadilata si ciupita… eugen avea un zambeeet larg pe chip si se uita la noi… am topait, m-am distrat, am ras… de dansat mai slabut pt k muzica e de cacat. a fost un mic moment cand am sperat ca va fi muzica ok (salt’n'peppa – push it, un pick de rock’n'roll).. pe la 4 am decis sa plec. eram printre ultimii oameni ne-beti de acolo am aflat ulterior ca la 4 juma i-au dat afara. miss si mister? alta tipa trebuia sa castige. mereu mi s-a parut penal concursu asta da in fine )
a fost ok. oamenii stiu sa se distreze da nu sunt de cursa lunga
cand putem zice ca ceva nu functioneaza? cand ajungi sa zici nu ne potrivim? cat curaj iti trebuia sa spui cuvintele astea destul de banale intr-un alt context.. cuvintele nu sunt complicate in sine… forma pe care le-o oferim e mai greu de pus cap la cap. pentru ca interpretarea cuvintelor e aia care ne da batai de cap si este si cea care le transforma in arme albe. am zis acum catva timp ca mi-e frica de orice forma a cuvintelor. act not talk… cuvintele te ranesc si le interpretezi. le oferi importanta maxima si de obicei cea care iti convine tie.
de multe ori ne complacem intr-o situatie care nu ne mai convine doar pentru ca ne e frica sa facem un pas hotarator. ne e frica sa luam o decizie pentru ca am putea sa regretam asta mai tarziu. daca chestia la care renuntam e mai buna decat orice am putea primi mai tarziu… ne e frica sa riscam, ne e frica de necunoscut… mie mi-e frica de mine si de cuvintele pe care le-as putea auzi…
o conversatie dintre o tipa din metrou si un amic de-al ei m-a pus pe ganduri… ea ii zicea k nu au nimic in comun si nu se potrivesc (se referea la iubitul ei, altul decat ala cu care era). ok si ce ai de gand sa faci? femeile asteapta ca barbatii sa se schimbe, sa fie altfel, se roaga de ei , se umilesc… nu e normal… cat poti da de la tine si totusi sa ramai tu…cat poti adopta din gusturile celui de langa tine fara sa te tradezi si sa te minti…? de ce refuzi sa ai incredere si pornesti din start de la premisa gresita? in prima instanta poti avea incredere pentru ca nu exista nimic de impartit… se zice ca ai tendinta de a judeca oamenii dupa persoana si reactiile tale. de aici deduc ca in momentul in care un om nu are incredere in nimeni, are mult prea multe de ascuns si nu se poate avea incredere in el… asa si cu tipa din metrou… ajungi la concluzia asta dupa ce stai cu respectivu muult timp? la asta se ajunge… de ce cand cunoastem un om nou incercam sa epatam si sa fim cu totul si cu totul altcineva decat suntem? oamenii care fac asta se considera atat de nesemnificativi?
deci mai stati si ganditi-va … chiar ajungem la un moment dat sa zicem… mi-am luat si eu nevasta… urata si cam proasta?
mi-am adus aminte ieri ca era o formatie pentru care aveam o obsesie… him…eram mica, abia aparusera, nu putea fi nimic mai tare ca un tip machiat, eram depresiva si ei vorbeau despre moarte, dragoste and stuff.. era chiar ok… primu album e chiar tare… ieri impulsionata de adaugarea in playlist a muzicii mele am ascultat din nou him… it was not the same… era asa o chestie straina as putea zice, nu mai avea nici un impact asupra mea… but it was nice…
oricum ieri am ras, am dansat, mi-am vazut zuzzele si zuzii si a fost foarte tare…
se pare ca urmeaza perioada in care voi refuza sa vorbesc… pentru ca eu asta fac dau un shut down si nu mai ajungi la mine… stau pe invisible si nu-mi mai pasa… sunt atatia oameni pe care as vrea sa-i vad si nu am cand incat devine trist.. sunt franturi confuze… sunt peste tot si nu raman nicaieri cu adevarat. nu pot ramane intr-un loc pentru ca mereu sunt pe fuga si mereu apar oameni noi… oamenii te captiveaza la inceput si dupa descoperi ca sunt tot oameni, diferiti de ce stii… cu care nu exista deocamdata orgolii pentru ca nu e nimic de impartit, nu te cunosc asa ca poti fi cum vrei tu…nu pot pastra o constanta, nu ma pot imparti, nu am timpul sa ma impart, sunt egoista si rautacioasa. intotdeauna mi-am dorit sa fiu persoana maleabila care sa nu se supere si care sa nu aiba niste opinii atat de puternice astfel incat sa nu se simta atacata cand de fapt nu este, care sa nu deranjeze oamenii cand zice ceva. vreau sa nu mai simt ca pierd ceva ce am avut cand am o jucarie noua… sa pot fi egala fata de toti si sa fiu something special they don’t want to lose… sa fiu rasfatata, sa nu imi mai fie dor si sa nu mai regret, sa nu ma mai chinui sa obtin ce vreau, lucruri care pentru altii sunt atat de usor de obtinut, sa nu ma mai oftic cand vad ca altora le pica totul in fata fara sa faca un efort ci doar dorind asta…
so… cum mi-as zice singura..?! keep on dreaming jo
o zi perfecta de circulat cu masina prin bucuresti sau prin militari mai exact unde o data cu inchiderea strazii apusului pentru reparatii s-a instalat si haosul. ma intorceam linistita de la facultate ascultand damien rice – cannonball si opresc odata cu coloana. semaforul nu functiona si eram a3a masina. pe trecerea de pietoni un nene c un copil in spate se repede la prima masina (un logan) care avea usa deschisa si ii tranteste aluia usa. mama grijuluie isi ia copilul si tatal furibund izbeste geamul soferului cu pumnul si il sparge… plecam eu si bubu ascultand muzica in continuare si ajungem la podul de la iesire de pe uverturii. o coloana facea stanga si eu urma sa intru pe pod. o masina de scoala cu o blonda la volan iesea de pe strada si am pus o frana brusca rau. toate obiectele de pe scaunul pasagerului au zburat. blonda se indrepta spre canalul de sub pod. si va mai intrebati de ce am o problema cu blondele…?! pentru ca sunt proaste rau… am plecat injurand-o pe respectiva de toate cunostintele cu puls… ajung acasa si decid sa plec iar… coloana de 4 km… am facut vreo 20 min pe un drum de 2… nu conteaza
cand decid sa revin la locuinta mea intr-o intersectie accident naspa… se desfasoara in fata ochilor mei. vad cum pasagerul din dreapta al uneia din dacii decide sa zboare prin parbriz… bestiala zi… sa iti tot doresti sa circuli prin bucuresti… obosita si tracasata
pe mine deja ma dispera… ori ca esti in metrou, in ratb, pe strada sau pur si simplu astepti sa intri in sala ca sa dai un cacat de partial… te loveste din spate… “SILENCE…. I KILL YOU” (mircea nu te simti ofensat…) tot universul comploteaza sa ma terorizeze pe mine cu filmuletu asta… si mie mi s-a parut naspa si so not funny… rather boring… but hey… that’s just me
oricum vorbim despre sprirtul de turma… it was so funny ca daca o sa fac si eu ca ahmed teroristu brusc devin atat de funny incat o sa ma placa cei din jur. te uiti la fetele lor si vezi mega retarzii care nu au propriile poante si glume si se simt datori sa imprumute glumele altcuiva. it happens all the time. oamenii stersi adopta poantele care au avut succes ca sa castige niste puncte de credit. pana acum cronica carcotasilor a fost o sursa inepuizabila pentru oamenii fara haz.. acum sunt in cadere libera… se mai uita la el manelistii, copii de cls a8a si ratatii… au ramas glumele cu querida, bahmu si dan diaconescu… ha ha …. in top mai nou e teo de la cafe deko…. desi apar oameni care il contra-ataca dur pentru glumele fara perdea…
pe scurt… make your own jokes… nu mai copiati ca sa fiti fun ca sunteti penali… mai bine fara glume la care s-a ras candva, la o prima audienta si acre s-au perimat. glumele proprii, legate de un anumit cerc de prieteni sunt way cooler… asa ca mai bine fii tu, tu cu glumele tale… be fun, be new
aici e celebrul filmulet (parerea personala e ca e de 2 lei… enjoy)
)
am plecat injurand-o pe respectiva de toate cunostintele cu puls… ajung acasa si decid sa plec iar… coloana de 4 km… am facut vreo 20 min pe un drum de 2… nu conteaza
obosita si tracasata
